ISPA
DESCRIERE PROGRAM ISPA 2000 RO/16/P/PE/007
Uniunea Europeană a acordat României expertiză şi sprijin financiar în vederea pregătirii pentru aderare, prin programe specifice: Phare, Ispa şi Sapard. Sectoarele beneficiare variază de la dezvoltare regională şi sprijin pentru IMM-uri, pană la investiţii în infrastructura de mediu şi transport şi dezvoltare rurală. Gestionarea acestor fonduri a fost realizată de autoritaţile române de resort, sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Mediului şi Dezvoltării.
ISPA (Instrument pentru Politicile Structurale de Pre-aderare) a fost un instrument special de pre-aderare lansat în anul 2000, având ca scop co-finanţarea proiectelor pentru infrastructura de mari dimensiuni din domeniul transporturilor şi mediului.
În Braşov, în perioada 2002 – 2010, s-a desfăşurat programul ISPA 2000 RO 16/P/PE/007 “Tratarea apei potabile si a apelor uzate in municipiul Brasov si localităţile învecinate”, un program de mediu de mare anvergură în valoare totală de 52,8 milioane EURO. Beneficiarul final a fost Compania Apa Braşov S.A. Acest program urmăreşte tratarea şi distribuţia apei potabile, precum şi colectarea apelor uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate, fiind împărţit în 4 pachete/contracte de lucrări şi 2 pachete/contracte de servicii.
The Measure Financing was as follows:
- Fond nerabursabil prin Măsura ISPA, a reperezentat 71% din valoarea totală, adică 37.514.811 Euro şi din acesta au fost finanţate pachetele de lucrări I şi II, precum şi contractul de servicii.
- Imprumut BERD – 24,66% din valoarea totală, adică 13.031.362 EURO. Pachetele finanţate de BERD, prin credit rambursabil, sunt: pachetul III şi IV. Împrumutul de la BERD este de maxim 15.000.000 EURO, pe o perioadă de 15 ani.
- Buget local: 4,34% din valoarea totală, adică 2.291.589 EURO.
Contractele de lucrări din programul ISPA au fost:
Asistență tehnică și Supervizare
Semnat în: 14.07.2003 cu Louis Berger SA & Haskoning Nederland BV şi BDO Conti Audit ca parteneri.
Perioada de implementare: 89 de luni.
Preţul de contract: 3.434.146,41 EURO.
Echipa de consultanţă a acordat asistentă în supervizarea lucrărilor de investiţii şi managementul implementării Măsurii ISPA, precum şi în creşterea capacităţii de implementare a UIP.
Detalii şi informaţii suplimentare referitoare la Programul ISPA Braşov şi derularea acestuia, puteţi obţine de la biroul PIU, str. Vlad Ţepeş nr. 13, e-mail: alina.balatescu@apabrasov.ro, persoana de contact – Alina Balatescu – Ofiţer de presă, Tel. +40 268 408606, Fax: +40 268 408613.
“Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România.”
“Acest website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine proprietarului site-ului”.